Dorinta

Am auzit de la cineva, cu ceva vreme in urma de faptul ca acum se bucura sa faca lucruri normale, esentiale...cum ar fi sa se hraneasca singur ori sa duca la gura un pahar cu apa. tot ce era material si viata dinainte a unei incercari i se parea efemer. de abia acum pot sa inteleg ceea ce dorea sa imi spuna cu adevarat. este trist cand ajungi la concluzia asta asa de tarziu. nimic nu mai conteaza, doar sa poti respira singur sa te bucuri ca poti sa simti raceala de la fund in timp ce stai pe banca...lucrurile banale pentru oamenii care cunosc doar grija zilei de maine. daca ne detasam un pic de toate aceste nevoi materiale, poate si restu ar ajunge la aceleasi ganduri. pare imposibil? nu este...va spun sincer... tot o lovitura iti deschide ochii, insa regret faptul c[ s/a intamplat, cum spuneam, tarziu... vad viata cu alti ochi... da...stiu altu care scrie aberatii...dar ma bucur ca acum pe moment pot sa va scriu randurile pe care le-ati citit sau nu....